top of page

Stresul nostru cel de toate zilele

...dacă n-ar fi nu s-ar povesti.


Deseori ne putem simți depășiți de sarcinile zilnice și de timpul scurt pe care-l avem să le rezolvăm. Și totuși, pentru unii dintre noi, presiunea nu pare să fie așa mare iar eficiența pare crescută. Cum fac ei asta? Psihologul ar spune: simplu. Găsești strategii de time management, le aplici și devii productiv și liniștit. Omul de rând poate contracara: Ușor de zis, greu de făcut.


Ce-ar fi dacă înainte de a lua din gură vorba omului de rând ai aplica următoarele 3 trucuri, să vezi ce iese? Ele sunt parte dintr-un plan strategic, pentru un mai bun control asupra timpului și, automat, asupra emoțiilor trăite.


1. Respectă regula de aur a unui TO DO list eficient: fă-l minimalist.

Pune doar 3 task-uri pe listă, urgente nu importante. Când termini cu ele mai pune 3 și tot așa.

De ce? (explicația psihologică): Când ai prea multe sarcini de făcut informațiile îți supra-aglomerează mintea și se poate instala ușor o stare de panică. Controlul resimțit e mai mic, încrederea că poți face față scade și grijile în fața unui potențial eșec se înmulțesc. Așadar, chiar dacă ai multe de pus pe listă, important este să nu le pui pe toate deodată.

Scrie, rezolvă, treci mai departe. Acesta ar putea fi motto-ul tău.


2. Nu începe alta până n-o termini pe prima.

Fă câte o sarcină pe rând și treci la următoarea abia după ce ai terminat-o pe prima. Lasă pentru o clipă multitasking-ul la o parte și fă un singur lucru odată.

De ce? (explicația psihologică): Atunci când facem mai multe activități simultan de fapt facem doar una dar începem mai multe. Deja studiile au arătat că nu putem fi în 2 locuri prezenți concomitent cu atenția. Atunci care e scopul începerii mai multor sarcini? Iluzia progresului, ar putea spune unii.

Nu te păcăli singur. Este următorul motto care te poate însoți.


3. Evită micile distrageri ale atenției.

Limitează conversațiile cu alții (la telefon sau face to face), rezumă-te doar la întâlnirile importante și abordează doar subiectele necesare (un small-talk se poate prelungi ușor într-o discuție lungă, neproductivă și ineficientă). O atitudine de tipul nu acum poate contribui la a fi mai eficient.

De ce? (explicația psihologică): Ați auzit de energia bună? E o parte mică din dispoziția noastră energetică de care ne bucurăm doar într-un moment al zilei, limitat. A fi productiv depinde mai ales de modul în care ne folosim energia. Interacțiunile umane și implicarea în mai multe sarcini înainte de finalizarea celor începute deja ne expun riscului de a ne consuma energia gratuit.

De la exploatare la irosire e doar un mic pas. Motto-ul final, scurt și la obiect.


P.S. Telefonul - friend or foe? Folosit un timp limitat, pentru un scop precis și constructiv, poate fi cel mai ajutător tool de care dispui. Când limita timpului este trecută, el devine rapid un vampir energetic la purtător. N-ar fi asta o problemă majoră, dar când ești presat de timp exploatare sa ca o resursă și nimic mai mult este mai mult decât necesară.


Noi suntem fragili și ce ni se întâmplă ne poate afecta starea de bine. Știind totuși asta despre natura noastră, e mai ușor să luăm atitudine. Să facem ceva care să ne ajute și să fim noi primii care ne întindem mâna, atunci când situația și starea zilei o cere. Pentru a-ți controla emoțiile e necesar întâi să-ți controlezi acțiunile. Autocontrolul însemnă putere iar puterea se traduce în stabilitate. Nimic nu contează mai mult decât echilibrul psihic, iar dobândirea lui este un stil de viață, un stil de a trăi.


 
 
 

Comentarii


Post: Blog2_Post

PSIHOLOG
IOANA LEONTIOAIA

Subscribe Form

Thanks for submitting!

  • Facebook

©2020 by Psiholog Ioana Leontioaia. Proudly created with Wix.com

bottom of page