O zi de bilanţ sufletesc

Când împarţi acelaşi spaţiu cu celălalt sau cu ceilalţi, zi de zi, de dimineaţa şi până seara, concluziile filosofico-reflective îşi pot face cu uşurinţă loc în mintea fiecăruia.

Psihologia ambientală (a mediului) include mecanismele de relaţionare cu celălalt dar şi reacţii la stimulii ce acţionează asupra noastră. Reacţiile noastre sunt influenţate de mecanismele de coping (adaptare) şi de mecanismele de apărare a Sinelui.

Teritorialitatea este una din stările primitve ale omului, în care comportamentul său se aseamănă mult comportamentului animal - primele studii comparative fiind făcute chiar pe primate. Încă din 1975, Altman a propus studii şi cercetării legate de abordarea teritorialităţii dar şi intimităţii, a spaţiului personal. Deşi spaţiul în care locuim şi lucrăm în zilele de izolare poate nu fie împărţit cu un număr mare de persoane, presiunea fizică şi tensiunea psihică pot fi resimţite oricum. Uneori acea încălcare a spaţiului personal poate fi percepută ca o intruziune. Aici intervine şi percepţia teritorialităţii care contribuie la reglarea gradului de familiaritate. Când apropierea de celălalt creşte, barierele coboară iar permisivitatea tinde să nu mai ţină cont de regulile sociale stabilite anterior. Ceea ce este perfect normal, însă pentru unele persoane acestă nerespectare a spaţiului personal poate fi resimţită ca o intruziune.

Protejarea teritoriului ţine întotdeauna cont de dominarea ierarhică şi de ritualizări ale agresiunii. Aşadar dacă vă simţiţi uşor claustrofobi zilele acestea şi aveţi reacţii ceva mai impulsive sau chiar agresive, gândiţivă-vă dacă nu cumva aţi simţit că spaţiul intim v-a fost invadat iar anumite limite fizice sau psihologice au fost încălcate. Acest spaţiu poate fi accesat atât fizic cât şi psihic (verbal, prin întrebări sau afirmaţii legate de starea celuilalt).

Am amintit de teritorialitate, spaţiu personal şi efectele nerespectării lor pentru că, aşa cum se obişnuieşte, aceasta e perioada analizei de sine şi a iertării. Prin Sărbătorile Pascale ni se reaminteşte de imortalitatea creştinului dar şi de capacitatea sa indubitabilă de a ierta. Doar iertând poţi merge mai departe. O spune religia dar şi psihologia. Indiferent de metoda aleasă de iertare, important este ca la finalul acestor zile să ne găsim pacea interioară. Ştiu că la iertare se poate ajunge prin terapie dar mai ştiu şi că terapia acestor zile este mai mult pe cont propriu, fiecare fiind îndemnat să-şi acceseze propriile resurse de vindecare. Un model de vindecare pentru creştini găsiţi şi la Maica Siluana Vlad: https://sfintiiarhangheli.ro/sa-ne-vindecam-iertand Îl recomand fiindcă e accesibil, uşor de urmat şi în ton cu spiritul Sărbătorilor trăite în zilele acestea.

Această zi de bilanţ sufletesc vine după schimbarea regulilor de sărbătorire a Sfintelor Paşte, după o perioadă de solitudine sau celebrare a acestei Sărbători într-un cadru mai mult decât restrâns. Se impune deci a ne lua un răgaz de gândire a celor simţite în aceste zile, a modului de abordare sufletească a stărilor resimţite şi a apelului la metode alternative de ispăşire şi izbăvire. Se ştie că pentru noi creştinii perioada spovedaniei şi împărtăşaniei sunt mai mult decât simple ritualuri iar neîmplinirea lor în varianta clasică şi tradiţională poate conduce la anumite tulburări ale echilibrului sufletesc. Propun însă o rediminsionare a modului în care percepem iertarea. O altfel de apropiere de ceea ce înseamnă pentru noi Divinitatea şi o căutare de sine mai profundă.