Cum să faci ca să nu te plictisești în vacanță?
- Ioana Leontioaia
- 12 iul. 2021
- 2 min de citit
Iată câteva idei simple, practice și la îndemână:
1. Îți poți căuta stilul de cititor - cunoscând diferite tipuri de cărți, afli mai ușor ce ți se potrivește. Odată ce-ai aflat, poți citi în voie cââât e vacanța de lungă. Găsești opțiuni de lecturat accesând următorul link: https://www.elefant.ro/list/carti/carte/carti-pentru-copii#__sNjM3NzQz
2. De asemeni, un permis de cititor la biblioteca județeană e întotdeauna o idee bună.
Cine știe ce prieteni minunați te așteaptă să-i descoperi, printre rafturi și nu numai.
3. Poți să afli ce comori se ascund la tine-n cameră.
Știu că a face curat în spațiul în care stai nu e tocmai planul tău de vis, dar a face asta când ai așa mult timp liber poate fi o idee bună. Cum ar fi să scotocești prin cele mai întunecate colțuri ale camerei tale și să găsești lucruri vechi, de care poate ai uitat, dar care pot fi folosite?
4. Poți face un exercițiu de bricolaj cu ce ai găsit și să-ți decorezi un colț din cameră cu fotografii vechi, sau cu amintiri/suveniruri din excursii. Astfel îți vei aminti mereu cine ești și ce îți place.

5. Te mai poți plimba prin oraș, decoperindu-l pas cu pas.
Poți începe cu străzile principale, urmărind aspecte la care n-ai mai fost atent până acum: clădiri care sunt de-a lungul lor, arhitectura și culorile acestora, oamenii întâlniți, dar și spațiile verzi. Te poți duce apoi pe străduțele mai mici, prin cartiere în care n-ai mai fost. Poți vizita, pe rând, muzeele din oraș, locurile cu însemnătate istorică și cu o poveste.

În cele din urmă poți face ce n-ai mai făcut vreodată: un picnic la marginea orașului, un joc de badminton sau chiar de tenis, să citești într-un parc, să mănânci înghețată de care n-ai mai mâncat, să te împrietenești cu un cățel nou, să faci poze, să scrii într-un jurnal, să pictezi, ș.a.m.d

Cât despre teme:
- îți poți face un plan de bătaie pentru școală - nimic nu e mai eficient decât un calendar pe zile/săptămâni care să includă sarcinile școlare de făcut în vacanță; astfel vei avea o imagine mai bună asupra lor și te vei putea mobiliza mai eficient;
- poți consolida mai bine cunoștințe la materiile unde simți că nu te descurci tocmai bine făcând zilnic câteva exerciții de reamintire; nu va fi plăcut la început și nici ușor, dar în final te vei bucura de satisfacția de a ști și de a fi cu un pas înainte;
- poți vedea tutoriale online pentru anumite materii școlare, care te vor familiariza cu temele și vor crește dispoziția ta de a le înțelege (de exemplu: https://www.youtube.com/watch?v=SCMI8GIBO-w);
- schimbă-ți locul de învățare; dacă ai ocazia, mergi la bunici și învață în natură, dacă nu, crează-ți un spațiu confortabil, de vară (fie sub forma unui cort aerisit, sau într-o cameră diferită de cea folosită până acum).
Și nu uita să ai întotdeauna la îndemână o limonadă rece sau sucul tău preferat :)




Comentarii